Acasă Socio-Cultural Antreprenoriat Cultural Antreprenoriat Cultural cu Oana Arion | Editura UP

Antreprenoriat Cultural cu Oana Arion | Editura UP

Antreprenoriat Cultural cu Oana Arion | Editura UP.

Oana Arion este Scriitor si Fondator al Editura UP.
Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Spiru Haret,
în anul 2004, Oana Arion nu profesează decât foarte puţin, preferând o viaţă boemă, motivată de satisfacţii personale unei cariere în mediul juridic şi acceptând provocări profesionale dintre cele mai neobişnuite, ca de exemplu postul de decorator floral sau cel de manager de cafenea.
În anul 2015 debutează cu romanul Ultimul viking, roman publicat sub pseudonimul O.G. Arion (acronimul prenumelor Oana Gabriela) şi care va deveni curând primul volum al unei serii urban fantasy numită Nemuritor.
În următorii doi ani vor apărea Te voi găsi, Dincolo de timp, Prin
cenuşă de visuri şi Pentru că eu sunt. Pentru că tu eşti.
În vara anului 2018, scriitoarea schimbă total registrul şi publică
FUGI! – o distopie thriller, reuşind astfel să-şi surprindă cititorii.
Din proiectele de viitor fac parte romanul S.L.A.D.E., Al zecelea clan – o mini-serie în două volume şi două spin-off-uri ale seriei Nemuritor:
Când soarele apune şi Când răsare luna. De asemenea, are în curs de pregătire romanul STAI! – o distopie thriller din universul FUGI!In prezent locuieşte în Bucureşti împreună cu soţul său şi cu cele două pisici – Tomi şi Nera – care, aşa cum ne-a mărturisit vor fi personajele centrale ale unui proiect viitor şi anume o carte pentru copii şi este directorul Editurii UP, în cadrul căreia lucrează la două proiecte majore şi anume #Fiidiferit #Citeşte (proiect care se adresează liceenilor) şi Clubul de lectură Eu citesc.

Formatul “Antreprenoriat cultural” își propune să aducă în fața publicului antreprenorii din domeniul cultural (carte, teatru, muzică, dans, artă, film) și să încurajeze dezvoltarea inițiativei antreprenoriale, prezentând modele de succes.

Antreprenoriat Cultural cu Oana Arion | Editura UP

Antreprenoriat Cultural cu Oana Arion | Editura UP

Publicată de BiziLive TV pe Marţi, 19 februarie 2019

Am aflat din acest episod:

– Viata de scriitor in Bucuresti;
– Proiectul Fii diferit, citeste;
– Clubul de lectura Eu Citesc
– Ce inseamna sa conduci o editura – provocari ale antreprenoriatului cultural

Pentru inspirație suplimentară iți recomandăm și alte episoade video pentru dezvoltarea afacerii.

Cristina Paraschiv
Sunt Cristina și îmi place sa citesc și sa călătoresc !

Latest articles

video

Antreprenoriat Civic cu Matei Sumbasacu | Co Fondator al Re:Rise

Antreprenoriat Civic cu Matei Sumbasacu | Co Fondator al Re:Rise De profesie inginer structurist, Matei este președinte și co-fondator al Re:Rise – Asociația pentru Reducerea...
video

Antreprenoriat & Parenting cu International School of Bucharest

Antreprenoriat & Parenting cu International School of Bucharest. Mădălina Cioc este Director de Admiteri și Comunicare la International School of Bucharest, școală internațională care urmează...
video

Antreprenoriat & Parenting cu Florina Badea | Blogger si Coach

Antreprenoriat & Parenting cu Florina Badea | Blogger si Coach. Florina Badea este Health & Food Coach, healthy lifestyle blogger, trainer . De formație educator și...
video

Tell me Your Story cu Gáspár György | Psihoterapeut relational

Tell me Your Story cu Gáspár György | Psihoterapeut relational. Gáspár György este expert național și formator de opinie în sănătate relațională. Psiholog clinician și psihoterapeut...