Antreprenoriat & Parenting cu Cristina Ologeanu | Blogul mamei.

Cristina Ologeanu este jurnalist, cu peste 20 de ani de experiență în presă și aproape 9 de blogging pe nișa de parenting, Cristina Ologeanu scrie pe Blogulmamei.ro de când s-a născut fiica ei, Alexia.

“Scriu despre noi, pentru că știu că experiențele noastre pot fi de folos și celor din jur. Scriu, pentru că scriind am descoperit o lume mai frumoasă, am cunoscut oameni frumoși care citesc blogul și oameni de la care am învățat enorm de multe lucruri.
Scriu pe zona de parenting nu ca să dau sfaturi, sau pentru că am impresia că eu dețin adevărul suprem în creșterea copilului. Nu-l dețin. Sunt o mamă normală, cu o viață normală, nu ca în cărți, nu ca în poveștile frumoase cu zâne și feți frumoși. Dar, în tot ceea ce fac, caut mereu partea plină a paharului.
Scriu pentru că simt că pot schimba ceva. Din acest motiv, am ales să mă implic, să fac ceva pentru a aduce un strop de mai bine comunității din care fiica mea și cu mine facem parte. Așa s-aunăscut campaniile #OreDeSiguranțăÎnȘcoli și #ProfesorPentruViitor. Pentru că-mi pasă. Pentru că vreau ca societatea în care vor crește copilul meu și copiii din jurul meu să fie una mai bună. Pentru că am convingerea că schimbarea vine de la noi, cei mici, dacă ne unim și ne urnim.
Cred în puterea lui împreună și am convingerea că numai împreună, uniți, putem deveni o voce. Trebuie doar să găsim acea putere de a ieși din zona de confort și din spatele tastaturii și să facem lucruri concrete. Împreună.”

Am aflat din acest episod despre: Campaniile părinților bloggeri în școli.

Pentru inspirație suplimentară iți recomandăm și alte episoade video pentru dezvoltarea afacerii