More

    Editie Speciala Antreprenoriat & StartUp cu Octavian Bădescu

    Invitat special: Octavian Badescu | Fondator Freedom Group Real Estate

    ☑️ Scrisoarea Deschisă adresata Preşedintelui şi Premierului prin care se solicita reconsiderarea de urgență a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, care afectează grav economia României și premisele de dezvoltare a țării.

    Cele mai noi emisiuni și evenimente:

    Am crescut într-o familie de profesori, tata de istorie și mama de muzică. Se pare că într-un fel s-a luat și de mine pasiunea de a ajuta oamenii să evolueze. Când eram mic îmi aduc aminte că orice informație pe care o citeam undeva mergeam să o împărtășesc părinților mei sau celor din jur. Am simțit mereu o nevoie interioară de a da și altora ceea ce știu, de a nu păstra doar pentru mine.
    Această nevoie m-a făcut să vreau să aflu cât mai multe despre lumea în care trăim cu toții. Să înțeleg cum funcționează. Asta m-a dus și la a mă despărți de profesia de jurist și de a îmbrățișa profesia de trainer acum 23 de ani iar acum 13 ani, pe cea de coach. Pentru mine, ele sunt profesii, nu meserii. Le fac cu drag.
    Și cred că am ajuns să le practic cu pasiune în timp, exersând mereu, cu răbdare sau cu nerăbdare.
    Aș fi vrut să am parte de un coach care să mă ajute să mă pun pe direcție când a murit tata și eu aveam 25 de ani. Nu am avut, atunci nu exista în România așa ceva. M-am descurcat cum am putut.
    Aș fi vrut ca atunci când am devenit manager, în 2002, să fi avut parte de training de management ÎNAINTE de a prelua rolul. Ca să știu la ce mă înham. Și da, mi-ar fi folosit un coach de multe ori în anii care au urmat. Aș fi evitat probabil multe greșeli sau nu aș mai fi reinventat roata.
    Așa că dorința mea e să pot ajuta oamenii care vor să se dezvolte. Adică să nu mai aibă și alții parte de lipsurile pe care le-am avut eu. Am probabil „sindromul salvatorului” deși știu că nu poți să-i „salvezi” pe toți.