Mindset – noua psihologie a succesului cu Vlad Tanase.

Proaspăt soț, consultant fiscal în viața de zi cu zi și alergător pasionat în puținul timp liber, am început să alerg în anul 2012, mai mult împins de la spate de către colegii de la locul de muncă. Treptat am transformat această pasiune în ceva mai mult. Astfel am ajuns să particip la diverse competiții interne și internaționale, unele pe distanțe mai scurte, altele întinse pe durata câtorva zile. De la curse de semi-maraton, maraton, duatlon sau triatlon care durează câteva ore, până la ultra-maratoane care te fac să uiți în ce zi ești, pe asfalt sau pe munte, am încercat de toate. De la curse pe distanța Ironman, dublu și triplu Ironman continuu ținute în locații „exotice” precum Calella sau Țara Galilor, până la competiții extreme de anduranță desfășurate în ținuturi ostile precum Cercul Polar. Din toate am învățat câteceva și nu mă voi opri aici. Dar ce este cel mai important pentru mine este faptul că toate aceste experiențe m-au îmbogățit sufletește și dacă este un lucru de care sunt sigur, acela este că și tu poți trăi astfel de experiențe.”

Am discutam in acest episod cu Vlad despre:
– Performantele sale
– Setarea si atingerea obiectivelor
– Motivatie si lipsa ei
– “Together” – participarea la PTL