Acasă Dezvoltare personala Next- Educatia Viitorului Next cu Carmen Iorgulescu, Coordonator Ken Academy

Next cu Carmen Iorgulescu, Coordonator Ken Academy

 

Educația antreprenorială este extrem de importantă la orice vârstă. “Inteligența financiară” este un “must have” al zilelor noastre, în timp ce ”spiritul antreprenorial” este un motor pentru creșterea viitoare, acel element “cheie” ce îi ajută pe copii să se descurce în viață indiferent ce vor alege să facă.

Vă invităm să o cunoașteți pe Carmen Iorgulescu, Coordonator Ken Academy, psiholog, trainer de educație financiară și antreprenorială pentru copii, speaker la conferințe de educație financiară pentru părinți. În 2012, a participat la dezvoltarea Ken Academy (www.kenacademy.org), cel mai complex program de educație financiară și antreprenorială pentru copiii cu vârste între 7 – 13 ani.

Carmen susține curajul, spiritul de inițiativă și încrederea copiilor de a acționa pentru a-și transforma visele în realitate și se bucură de fiecare reușită în parte.


În zilele noastre, a fi educat din punct de vedere financiar este la fel de important ca a avea grijă de sănătate. Trăim într-o lume în care totul este într-o continuă și rapidă schimbare: tentațiile ne strigă din toate direcțiile, campaniile promoționale sunt omniprezente, cardurile de credit ne ademenesc, cumpărăturile sunt la un click distantă, dorința copilului de a avea ultimul model de “ceva” se face mereu auzită. De aceea, educația antreprenorială trebuie începută cât mai devreme.

În cadrul Ken Academy, copii învață să își pună întrebările importante pentru o afacere, dar care sunt aplicabile, de fapt, oricărui proiect, chiar și unuia școlar: De ce? Ce? Cum? Când? Unde? Carmen îi ajută să își reprezinte vizual informațiile într-un mind map, o hartă a minții. Și vorbește despre cum poate fi organizată o afacere pornind de la idee și continuând cu profilul clientului, cercetarea de piață, partenerii, resursele, veniturile, cheltuielile, profitul.

Noutatea adusă de Ken Academy o reprezintă componenta aplicată a programului – vizitarea unor companii (menită să ajute copiii în înțelegerea noțiunilor de business, dar și a procesului de producție), construirea propriile afaceri și derularea unor evenimente de vânzare; astfel, ei intră în contact direct cu piața, ajung să cunoască personal clienții, să își exerseze curajul, abilitățile de vânzare și învață să lucreze în echipă.

Programul Ken Academy se întinde pe mai mulți ani și constă într-o lecție interactivă de 90 de minute pe săptămână și într-un eveniment lunar de vânzare, în care copiii au ocazia să își prezinte produsele unor clienți reali. Un stand în care cei mici vând limonadă, brioșe sau brățări făcute chiar de ei se transformă într-un instrument valoros de învățare și poate fi organizat și în cadrul unor activități organizate de școli.


„În primul an de zile li se creează viziunea de ansamblu asupra ceea ce înseamnă antreprenoriat, asupra a ceea ce înseamnă o afacere, sau tipuri diferite de afacere. Se fac drumuri în organizații. Facem o vizita la un producător de suc, de exemplu, apoi copiii văd cum se distribuie produsul, apoi cum ajunge produsul la consumatorul final. Merg și la supermarket, si la alimentara din colț, și în HORECA. În cel de-al doilea an, încep să lucreze pe o idee de afacere, care suferă multe modificări în timp. Au acces la o resursă, invităm tineri antreprenori sau specialiști tineri să le fie mentori. Lucrează pe partea de branding, pe partea de ambalaj, se duc în piață, fac studii de piață, e totul foarte distractiv.

Este un model de educație care te pregătește pentru oricum va arăta piața muncii. Peste încă 10 ani o să arate și mai diferit, iar genul acesta de bagaj te ajută, indiferent de context, să îți găsești soluția”

Vă invităm sa vizionați emisiunea pentru a afla mai multe despre:
– Povestea KEN Academy
– Programul si Misiunea
– Importanța educației antreprenoriale în dezvoltarea copiilor
– Abilitățile antreprenoriale în viața viitorilor adulți: Rasfat sau Must Have?
– Când trebuie începută educația antreprenorială?

Sponsorii emisiunii: Polti Romania, e-cloth Romania

“Educaţia este cea mai puternică armă care poate schimba lumea”. Pornind de la cuvintele leaderului Nelson Mandela, a apărut #NEXT, unul dintre formatele marca BiziLive TV, o emisiune despre antreprenorii care schimbă lumea prin educație. Lecţia pe care cu toţii merită să o conștientizăm este aceea că nu există investiţie mai importantă pentru societate decât investiţia în educația oamenilor.

Ariadna Vlad
Ariadna Vlad este Knowledge Manager (KM) certificat de catre Institutul KM din Elvetia.Ariadna isi foloseste experienta acumulata in mai bine de 8 ani in jurul dezvoltarii strategiei si a activitatilor corespunzatoare pentru Managementul Cunostintelor (KM) din cadrul companiilor, urmarind obiectivul de a disemina bune practici si de a promova colaborarea.Obiectivele care guverneaza activitatea Ariadnei implica stimularea inovatiei si demonstrarea impactului major al unei bune structurari a informatiei in cadrul companiilor. Un alt aspect important pentru crearea unui mediu de colaborare este colectarea de cunostinte si informatii relevante iar apoi punerea acestora la dispozitia profesionistilor pentru a fi usor de gasit si folosit.

Latest articles

video

Antreprenoriat & StartUp – Andreea Maria Paul – Fondator INACO

Antreprenoriat & StartUp - Andreea Maria Paul - Fondator INACO. Andreea Paul este conferențiar univ. dr. la Facultatea de Relatii Economice Internationale din ASE București,...
video

Educatie Financiara cu Roxana Mircea | REI Finance Advisors

Educatie Financiara cu Roxana Mircea | REI Finance Advisors. Roxana Gena Mircea Mircea are peste 10 ani experienta in domeniul consultantei fondurilor europene si schemelor...
video

Antreprenoriat Sanatos cu Nicoleta Magargiu | CASA JAD

Antreprenoriat Sanatos cu Nicoleta Magargiu | CASA JAD. Nicoleta Magargiu este Co Fondator CASA JAD. Fondat in 2019, CASA JAD este un brand premium de aparatura...
video

Antreprenoriat Online cu Cristina Adam | Co Owner Total Image

Antreprenoriat Online cu Cristina Adam | Co Owner Total Image. Cristina Adam este fotograf profesionist, specializata in fotografia de portet, ea aduce in imaginile pe...