NEXT: educatia viitorului cu Corina Popa | Școala de gramatică

Corina Popa – activist în educație, fondator al Școlii de gramatică.
Corina este președinte al organizației InterEDU, consilier pe probleme de educație la Parlamentul României și își desfășoară activitatea de cercetare în domeniul neurolingvisticii aplicate educației la Asociația Spaniolă de Lingvistică Cognitivă. De profesie filolog, cu studii în domeniul relațiilor internaționale, Corina a urmat Școala Diplomatică din Madrid și, după absolvirea ei, a revenit în România pentru a fi parte din schimbarea de care educația are nevoie și pentru a-și continua studiile doctorale în lingvistică.
Din 2019, devine membru al comunității de cercetare “Educational Role of Language”și pune bazele primei școli de gramatică din România.
Școala de gramatică se adresează tuturor celor care doresc să comunice (mai) bine și să transmită mai departe preocuparea pentru calitatea exprimării în limba română. Proiectul „Școala de gramatică” are trei dimensiuni:
– O dimensiune educațională – avem pregătite cursuri pentru elevii de gimnaziu și de liceu, în cadrul cărora gramatica este predată ca o știință a conexiunilor. Fiecare curs are la bază o metodă didactică proprie (dezvoltarea limbajului în tehnica oglinzilor paralele), bazată pe interdisciplinaritate și pe dezvoltarea sinelui prin limbaj.
– O dimensiune socială, pentru că din fondurile Școlii vom deschide un Centru de educație remedială pentru elevii în situații de corigență la limba și literatura română fără posibilitatea materială de a accede la pregătiri suplimentare.
– O dimensiune de implicare civică, în mediul online – mai ales pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/Școala-de-gramatică-104055240956386/), pentru care pregătim materiale cât mai accesibile și mai amuzante cu ajutorul cărora să răspândim gustul pentru exprimarea corectă.

Am aflat din aceasta emisiune despre:

– Prima școală de gramatică din România
– Limba română este cea mai bună prietenă PE CARE o poți avea
– Limbajul este cea mai importantă carte de vizită
– Motivație, creativitate, dezvoltare prin învățare
– Predare interdisciplinară și dialog

Related Articles