Stefana Miret este Fondator Etiquette School of Bucharest. Este pasionată de lucru cu copiii de când se știe. Totul a început de la 3 ani de când se juca cu păpușile de-a școala și a continuat cu decupat bucățele din ziare, reviste și subliniat fragmente din diferite cărți sau povești pe care le păstra pentru când va fi profesoară.
Cum a terminat liceul și-a construit de la 0 trainiguri pe bune maniere pe care a început să le țină în școli, grădinițe și centrele de plasament din București, Ilfov și oriunde mai era chemată. De 9 ani prin Progamul său Bune Maniere și Abilități de viață ea pornește alături de copiii și adolescenți într-o aventură din care aceștia înțeleg că bunele maniere ne ajută să fim atenți la nevoile noastre și ale celor din jur.
În tot acest timp pentru a-și asigura banii necesari materialelor de care avea nevoie pentru trainingurile de bune maniere, dar și pentru a-și lua o serie de diplome pe partea de Etiquette Trainer for Children, a avut o serie de joburi în marketing, trainer pe fonduri europene, comunicare și organizare de evenimente.

“Îmi aduc aminte că la școală îmi notam ce aș face diferit în procesul de predare față de profesorii mei, iar în facultate îmi imaginam că o să dezvolt o platformă internațională de bune practici în care elevii și profesorii să împărtășesacă cum fac orele atractive și copiii chiar să poată aplica ce au învățat, cu alte cuvinte cum fac “să se întâmple magia în școli”. Acum este în stadiul de implementare”.

Ideea de trainguri pe bune maniere mi-a venit când am văzut ce diferențe mari erau între copiii de la mine din clasă în funcție de comportamentul pe care îl aveau, iar mai târziu cum am înțeles că bunele maniere te ajută să te angajezi mai ușor, să fii parte dintr-o echipă și să te descurci în diferite situații sensibile.”

Manieres” este Tărâmul bunelor maniere pe care îl construiesc de 9 ani încoace. Unde împărtășim diferite jocuri pe care părinții le pot face cu copii pentru a-i învăța bunele maniere, unde construim diferite campanii de conștientizarea și unde promovăm evenimentele și cursurile pe care le avem. ”

Am aflat in aceasta emisiune despre:
– Cum a ajuns să predea bune maniere
– Antreprenoriat în educație
– Un model emergent de maternitate – Single Moms